Metodele de predare-învăţare în învăţământul preşcolar şi
metodicaactivităţilor de educare a limbajului
În grădiniţă, ca şi în la celelalte niveluri ale învăţământului, metodelede învăţare fac parte din activitatea comuna a
personalului didactic si a copiilor educaţi.În afara de eficienţa limitată, concretizată la un moment dat în
dobândirea anumitor scopuri si de
economia de timp si de mijloace necesare educaţiei, metodele suntimportante si pentru ca vor genera atitudini
pozitive fata de propria educaţie, fata deeducaţia organizata,
sistematica, in general, precum si pentru ca vor iniţia un stil
cognitivdominant, mai mult sau mai puţin productiv, mai mult sau mai puţin
aducător de rezultatesi satisfacţii, ceea ce constituie aporturi formative
majore.
Metoda:
termenul derivă etimologic din cuvintele greceşti
metha
(către, spre ) şi
odos
( cale, drum ). Astfel, în didactica, termenul ar
putea avea sensul de
drum careconduce
la atingerea obiectivelor educaţionale, cale
parcursa de profesor pentru a leînlesni elevilor descoperirea
unor instrumente de lucru proprii. George Vaideanu aminteacâteva
trăsături ale metodei şi anume:
•
este selecţionată de cadrul didactic şi aplicată în lecţii şi activităţi extraşcolare;
•
se foloseşte sub formă de variante sau procedee în funcţie de nivelul,
intereselesau trebuintele elevilor, având ca scop asimilarea temeinica a
cunoştinţelor;
•
aduce o mai bună cooperare cu elevii .Aceasta este una dintre cele trei
accepţiuni dominante, celelalte doua referindu-sela un curent pedagogic care încearcă să promoveze anumite finalităţi
educative ( deexemplu, metodele tradiţionale sau metodele active ) si un tip de
activitate ce permiteanumite
achiziţii si dezvolta anumite capacităţi ( metoda proiectelor, învăţarea
programată ).Metodele nu au valoare fixă, ci
capătă valoare prin eficienta cu care conducactivitatea subiectului spre
un obiectiv, în condiţii date.. Procesul de educatie fiind foartedivers, necesită, în ansamblul său, metode
diferite, fiecare utilă în anumite situaţii,1
singura sau în asociaţie, şi nepotrivită în alte situaţii. Pentru
obiective restrânse, punctualeşi în condiţii date, este de obicei mai utilă o
anumită metodă. Pentru obiective complexese
apelează la strategii didactice, adică la ansambluri in care metode diferite
îşicompletează reciproc efectele şi constituie un demers coerent de
educare.Conform datelor psihologiei şi
pedagogiei, strategiile cele mai eficiente deînvăţare au ca metode centrale metodele active care solicita cel mai mult
descoperireanoilor cunoştinţe de către copilul însuşi. Aceste metode le vor
subordona, deci, pe toatecelelalte în procesul de învăţământ. Toate
aceste modalităţi de intervenţie ale metodelor în evoluţia copilului constituie în argumente în favoarea alegerii cu
discernământ ametodelor de educaţie. Dirijarea foarte riguroasa a întregii
activităţi a acestuia este unexces, este dăunătoare. Activitatea independentă a
copilului devine tot mai productivă,inclusiv prin adoptarea de metode adecvate,
dar copilul nu poate învăţa singur tot ce poate si este necesar să
înveţe. Trebuie deci stabilit raportul just între metodele educative,dirijate,
si cele ale activităţii educative independente. Educatoarea va dirija pe copiii
prinmetode adecvate pentru înţelegerea a ceea
ce este foarte important si dificil pentru ei încunoaştere, în momentul respectiv. În rest, dirijismul si activitatea
independentă acopilului se vor îmbina în proporţii considerate utile
atât de educatoare, cât şi de copil.În
învăţământul preşcolar se folosesc variante simple, în curs de constituire
aletuturor metodelor folosite în procesul de învăţământ în general: observaţia
spontana,observaţia dirijata de adult, observaţia după un plan simplu,
algoritmic, învăţat deja;demonstraţia; modelarea; experienţa dirijata; lucrarea
practica; proiectul doar in formesimple
si dirijate; explicaţia, ca argumentare si raţionament logic, ca descriere,caracterizare, definiţie, naraţiune; conversaţia
euristica si de verificare; activitatea cucartea; exerciţiul dirijat si
independent. Prin toate metodele se urmăreşte eficienţa încunoaştere,
participarea activa, creatoare a copilului, întreţinerea curiozităţii şi a
plăceriide a cunoaşte şi însuşirea metodelor folosite dirijat pentru a fi
preluate si independent.Pentru a alege
metodele potrivite într-o anumita situaţie de învăţare, cadruldidactic trebuie
sa ţină seamă de factorii obiectivi şi de factorii subiectivi. Factoriiobiectivi se referă la obiectivele educaţiei si la
logica internă a ştiinţei din cadrul căreiasunt selectate informaţiile
transmise. Factorii subiectivi se refera la contextul uman şisocial,
personalitatea profesorului, psihologia elevilor şi a colectivului de elevi.2
Metodele pedagogice derivă din metodele de cercetare sau ştiinţifice,
dar între eleexistă o deosebire esenţială.
În timp ce metodele de cercetare ajuta la descoperirea propriu-zisa a
cunoştinţelor, la producerea si elaborarea lor într-o forma ştiinţifică,metodele
pedagogice ajuta la prezentarea si transmiterea acestor cunoştinţe si ajuta
eleviisa le redescopere ca pe adevăruri noi,
deşi ele sunt deja parte integranta a experienţeiumane.DEEF ( 1994 ) precizează că în definirea metodelor
pedagogice se reunesxc treiserii de date eterogene ( pp.. 662-663 ):a)
Polul axiologic
– al valorilor pentru care le promoveaza; b)
Polul stiintific
– al achiziţiilor ştiinţifice, psihologice, sociologice, lingvistice etc. pe care se sprijină; de exemplu, metodele active
sunt o operaţionalizare aconstructivismului piagetian.c)
Polul praxiologic
–reprezentat de dimensiunea mijloacelor si
instrumentelor mobilizate pentru o acţiune eficienta.O bună metoda pedagogică presupune un
echilibru între cei trei poli.Metoda
îndeplineşte în cadrul procesului de învăţământ mai multe funcţii(
Cerghit,
op. cit.,
p. 64 ):
•
Funcţia
cognitivă,
prin intermediul căreia elevul are acces, sub
supravegherea profesorului, la valorile cunoaşterii umane.
•
Funcţia
formativ-educativă
are în vedere realizarea în practică a valenţelor formativ-educative ale procesului de învăţământ,
îndeosebi este vorba despre metodeleactiv-participative.
•
Funcţia
motivaţionala
, prin care se urmăreşte trezirea şi dezvoltarea curiozităţiiîn procesul de
cunoaştere.
•
Funcţia
instrumentală
sau
operaţională
sugerează ca metoda mijloceşteatingerea
obiectivelor urmărite.
•
Funcţia
normativă
, de optimizare a acţiunii prin intermediul căreia,subordonându-se acţiunii, metoda garantează într-o
anumită măsură o acţiune eficientă,arată modul
cum
trebuie să se procedeze în anumite situaţii concrete.3
Profesorul Ioan Cerghit defineşte
metoda ca ,, o cale eficientă de organizare şiconducere a învăţării, un mod comun de a proceda care reuşeşte într-un
tot familiar eforturile profesorului şi ale elevilor săi .’’ (
ib.,
p. 63 ).
Principalele metode folosite în grădiniţă sunt:
observaţia, demonstraţia,exerciţiul,
conversaţia, descrierea, naraţiunea, activitatea cu cartea.
Observaţia
Cunoştinţele preşcolarului fiind sărace şi superficiale, baza intuitiva a
cunoaşteriieste indispensabila. În asociaţii,
analogii, activitatea este mult mai eficientă dacă existătermeni de referinţă
concreţi, care să-i readucă în memorie anumite cunoştinţe, care să-isugereze
soluţii de rezolvare şi să-i dea posibilitatea de a se corecta prin
confruntareaafirmaţiilor cu realitatea. În evoluţia percepţiei copilului
sunt importante atât maturizarea,cât şi
experienţa. Un preşcolar care nu a avut ocazia sa ,,citească’’ imagini va
descifrasumar o imagine. Percepţia nu se dezvoltă independent, ci este
integrata in ansambluldezvoltării personalităţii.
Observaţia constă în urmărirea independentă, premeditată,intenţionată, cu scop, realizată planificat şi
sistematic uzând, dacă este nevoie, deinstrumente
tehnice
.
Educatoarea poate influenţa calitatea observaţiei prin:-expunerea de subiecte care pot capta atenţia
preşcolarului;-întreţinerea
interesului de cunoaştere;-organizarea
unor condiţii materiale propice observaţiei;-dirijarea activităţii prin cuvânt;-propunerea de activităţi de fixare a rezultatelor;-acordarea timpului necesar pentru
observaţie;-valorificarea cunoştinţelor obţinute prin observaţie în explicaţii,conversaţie.În
cadrul activităţilor de educare a limbajului din grădiniţă, observaţia ca
metodaeste folosită în mod preponderent în
cadrul lecturilor după imagini, povestiri create,repovestiri, jocuri
didactice si jocuri-exerciţiu, cum ar fi: ,,Ce ştii despre mine?’’,
,,Cineface?’’, ,,Eu spun una, tu spui multe’’ etc.4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu